Rednic, pus la zid de Mircea Lucescu: „De aia îl cheamă ‘Strâmbul’și toți îl știu cum e!”

Rednic, pus la zid de Mircea Lucescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român și omul care a lansat în fotbal, la Corvinul Hunedoara, o generație de excepție, printre care și actualul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic, l-a taxat pe acesta fiindcă tehnicianul a cărui echipă e pe locul 11 în Liga 1 Betano e singurul care nu-l sună de ziua sa.

„Sunt extraordinari cei de la Corvinul tot timpul, nu uită niciodată de ziua mea, de aniversări. Mai puțin Rednic, pentru care am făcut mai mult decât pentru toți ceilalți jucători. Dar pe Rednic îl știți cum e. De aia îl și cheamă ‘Strâmbul’ și toți îl știu cum e.

Dar și la el am ținut foarte mult, aș fi vrut să se stabilizeze mai mult la un club pentru că pentru mine un antrenor mare e un antrenor care reușește să rămână o perioadă mai lungă undeva…E singurul dintre jucătorii crescuți de mine, la Corvinul, care nu mă sună niciodată de ziua mea”, a spus Lucescu, la Digi Sport.

Rednic, pe care Lucescu l-a adus la Dinamo, ar fi vrut ca „Il Luce” să devină investitor acum la roș-albi, dar actualul selecționer al Turciei a refuzat: „Nu poți să te implici într-o chestie pe care nu o controlezi, nu o urmărești, nu ești acolo. Nu, în niciun caz. Sunt cu tot sufletul alături de ei, să găsească soluții pentru a ieși din situația asta”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×